Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/13/2019
Data stire

Panica la Spitalul de Judetean de Urgenta din Galati in urma unei alerte cu grenada


Autor: elena

Panica s-a instaurat pentru aproape o oră, duminică seara, la Spitalul de Judeţean de Urgenţă din Galaţi, după ce un pacient a anunţat cadrele medicale că are în bagajele sale o grenadă.

'Adunam scoici pe faleză. Am adunat mai multe şi mai mari şi mai mici şi la un moment dat am dat de ceva mai greu. I-am dat drumul când m-am uitat, am crezut că e o grenadă. M-am speriat rău şi am căzut în apă. M-au văzut oamenii şi au sunat la 112. Mi-am revenit la spital şi le-am spus doctorilor că eu cred că am o grenadă în sacoşă', a declarat George Tudose, tânărul de 18 ani.

Cadrele medicale au sunat la 112, iar sacoşa a fost dusă în afara spitalului. Jandarmii au încercuit zona şi la faţa locului au venit poliţiştii şi pirotehniştii. Aproximativ o oră activitatea a fost blocată în spital.

'Este o mica asemănare cu o grenadă, dar doar pentru cine nu cunoaşte. Nu este grenadă, ci o înăditură de cabluri electrice, de fapt sunt conductori lipiţi cu bandă neagră. Noi o să o ridicăm ca să nu mai primim alte apeluri din acestea', a declarat căpitanul Cătălin Diţu, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.

Cadrele medicale au trecut prin mari emoţii.

'Am avut foarte mari emoţii. Tânărul a fost adus de un echipaj de prim ajutor, iar la o oră de la staţionarea în UPU pacientul a declarat că deţine un obiect metalic ce pare a fi o grenadă. El fusese adus cu un atac de panică. Ne-a spus că s-a speriat foarte tare când a crezut că a pus în sacoşă lângă scoici o grenadă. De fapt, tânărului de aceea i s-a făcut rău', a spus dr. Diana Ivan, şef gardă UPU SMURD Galaţi.

Tânărul a rămas internat în spital peste noapte.

24-08-2015
Tip
Stiri interne