Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/14/2019
Data stire

Ponta: Prin deblocarea POS CCE, cercetarea romaneasca redevine din "Cenusareasa" o zona de elita


Autor: elena

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca prin deblocarea POS CCE activitatea de cercetare din Romania incepe sa redevina o zona de mandrie si elita dupa ce ani de zile a fost o "Cenusareasa" din punctul de vedere al finantarii.

Victor Ponta a participat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala "Elie Carafoli" la evenimentul de lansare a 17 proiecte in valoare totala de 60 milioane de euro derulate in cadrul operatiunii "Dezvoltarea infrastructurii CD existente si crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)" - axa prioritara 2 POS CCE "Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare pentru competitivitate".

"Am avut ocazia sa merg zilele trecute la Houston la Centrul spatial. Si avand incredere in ce a spus domnul Costoiu am zis ca avem si in Romania cercetare de inalt nivel si daca investim mai mult o sa fim, intr-adevar, mai mult recunoscuti si mai apreciati pe plan international.(...) Cred ca sunt vreo trei ani de cand asteptati aceste contracte. (...) Sunt convins ca dumneavoastra veti si reusi sa cheltuiti banii, nu aveam nicio grija in ce priveste acest lucru, bine ca pana la urma am reusit in acest obiectiv destul de dificil", a declarat premierul.

Victor Ponta a adaugat ca de fiecare data cand participa la semnarea de programe operationale isi reaminteste ca la nivelul anilor 2012-2013 Ministerul Educatiei s-a implicat total in "misiunea imposibila" de a debloca POS DRU, avand vedere ca mii de dosare erau nedeschise inca.

"Le ceream de fiecare data celor doi ministri si ministrului Muncii sa incerce sa gaseasca o solutie sa deblocam POS DRU. Dupa care mi-am dat seama ca POS DRU nu e cea mai mare catastrofa din Romania, am ajuns la POS CCE, Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice. Acolo erau 16.000 de dosare nedeschise, programul blocat si de cate ori mergeam cu domnul Teodorovici la Bruxelles si intrebam, ni se spunea: nici macar sa nu va ganditi la POS CCE(...) dupa ce s-a intamplat in anii anteriori. Vreau sa le multumesc ministrilor care sunt prezenti aici (Mihnea Costoiu, Remus Pricopie si Eugen Teodorovici - n.r.) si celorlalti ministri care nu sunt aici, pentru faptul ca misiunea imposibila II, adica deblocarea POS CCE, a fost realizata", a declarat Ponta.

Premierul a adaugat ca la initiativa ministrilor Teodorovici si Costoiu, din cadrul POS CCE au fost realocati bani pentru zona cercetarii si inovarii.

"Atunci cand am realizat ca oricum nu vom folosi banii din POS CCE acolo unde erau ei tinuti ca o sa fie nu stiu ce proiecte pe care nu o sa le terminam niciodata, am fost de acord cu propunerea colegilor mei de a realoca. (...) Astazi ma bucur foarte tare ca cei 17 beneficiari au semnat contractele, folosesc sumele respective si nu sunt sume chiar foarte mici. Nu pot decat sa va felicit ca ati pregatit proiectele, sunt convins ca veti folosi bine acesti bani si sunt absolut convins ca domeniul cercetarii si inovarii, care a fost mult timp o Cenusareasa in Romania, (...) redevine din Cenusareasa o zona de mandrie si de elita.(...) Deci daca reusim sa construim acest circuit pe care sunt convins ca dumneavoastra vi-l doreati de foarte mult timp, al finantarii atat a personalului, dar mai ales al proiectelor, lucrurile merg mana-n mana, asta inseamna ca nu doar cercetatorii actuali, dar si cei tineri care vin din urma au o sansa pe care nu au avut-o in trecut", a subliniat Ponta.

Premierul le-a cerut beneficiarilor fondurilor alocate prin POS CCE sa pregateasca pentru viitor proiectele pentru 2014-2020.

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a declarat ca inovarea si cercetarea reprezinta una din putinele resurse autentice prin care Romania poate capata un adevarat avantaj competitiv in contextul globalizarii eforturilor de a impinge limitele avangardei de cercetare.

'Acesta este si motivul pentru care ne aflam astazi aici, din nou in mijlocul comunitatii academice si stiintifice, pentru a lansa 17 proiecte contractate de curand, proiecte prin care cercetarea stiintifica din Romania castiga noi forte. Prin consolidarea unor laboratoare, unor centre de cercetare la cele mai inalte standarde, prin noi dotari in domeniile strategice cum ar fi energie, materiale, procese inovative, mediu sau sanatate, avem convingerea ca beneficiarii proiectelor, printre care se numara sapte universitati de prestigiu din tara, opt institute de cercetare, doua spitale, vor capata resursele necesare pentru a atinge noi standarde de calitate in domeniul cercetarii, dezvoltarii de tehnologii cu impact pozitiv asupra societatii. (...) Aceasta initiativa se inscrie in perspectiva strategica mai ampla a ministerului si a Guvernului prin care urmarim sa ne deschidem spre resursele internationale dedicate cercetarii in domenii de interes ", a mai declarat Mihnea Costoiu.

Victor Ponta, insotit de cei trei ministri prezenti la eveniment, Eugen Teodorovici, Mihnea Costoiu, Remus Pricopie, a vizitat apoi sub indrumarea directorului Institutului, Catalin Nae, laboratoarele de cercetare ale INCAS intre care se regasesc si sufleriile subsonice si trisonice, obiective de interes national.

Beneficiarii celor 17 proiecte de cercetare in valoare totala de 60 de milioane de euro sunt sapte universitati, opt institute de cercetare si doua spitale, domeniile avute in vedere fiind energia - doua proiecte (stocare, eficienta energetica), materiale si procese inovative - patru proiecte (noi materiale, structuri aerodinamice), mediu, - sase proiecte (ecosistemele acvatice, poluarea mediului), sanatate - cinci proiecte (patologie cardiovasculara, terapie genetica, cercetari farmaceutice, cancer pulmonar).

30-09-2014
Tip
Stiri interne