Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/09/2021
Data stire

Presedintele ANSVSA, despre cazul din Arges:Probele din portocale nu au indicat depasiri ale valorilor de pesticide


Autor: elena

Probele prelevate din portocalele provenite din Argeş, incriminate de îmbolnăvirea copiilor internaţi la Spitalul "Marie Curie", nu au indicat depăşiri ale limitelor admise pentru pesticide, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Andrei Butaru.

'Copiii nu s-au îmbolnăvit de la portocale, pentru că nu s-au depăşit valorile de pesticide. Noi am făcut de la începutul anului peste 450 de probe la mult mai multe legume şi fructe şi în toate aceste analize nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor de pesticide. Acum, pe situaţia din Argeş, am recoltat nouă probe relevante, conform unei proceduri dinainte stabilite şi toate au fost negative, adică nu au fost depăşiri. Noi am făcut analize pe portocalele din zona respectivă numai pentru pesticide, pentru că acest lucru ni s-a cerut de la început. Pesticidele, cumulativ, adică într-un consum mai prelungit, pot duce la afecţiuni renale, cum a fost cazul copiilor din Argeş", a subliniat Butaru.

Potrivit acestuia, ANSVSA s-a autosesizat vineri în urma declaraţiilor făcute de medicii de la spitalul 'Marie Curie' care ar fi incriminat portocalele ca fiind motivul ce a stat la baza îmbolnăvirilor celor 13 copii din judeţul Argeş şi a decis declanşarea unui control în zona respectivă.

'Am stabilit că vom analiza toate testele la laboratorul naţional de referinţă. Am recoltat sâmbătă, probele au ajuns la laborator, iar specialiştii au lucrat sâmbătă şi duminică, iar astăzi (luni - n. r.), în jurul orei 14,00, am reuşit să avem buletinul de analize pentru toate probele pe care le-am recoltat şi care sunt negative", a adăugat şeful ANSVSA.

Butaru a precizat că ancheta în cazul copiilor contaminaţi din Argeş este condusă de Ministerul Sănătăţii, iar ANSVSA nu poate interveni decât în momentul în care li se solicită sprijinul.

'Noi suntem deschişi către orice analiză pe care ne-o cer cei care coordonează ancheta şi putem să o facem sau avem acreditare. Acum, pentru a face probe pentru E-coli, este târziu, deoarece consumul a fost cu ceva timp în urmă şi s-ar putea să nu mai găsim din loturile respective. Eu nu pot să vă dau cauzele acestei contaminări, nu ştiu despre mersul anchetei şi nu pot să vă dau un punct de vedere despre acest lucru, pentru că nu ar fi pertinent. Eu vorbesc doar despre ceea ce am analizat noi", a subliniat Butaru.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA remis, luni, AGERPRES, rezultatele au fost negative pentru probele prelevate din portocale privind depăşirea limitelor admise de reziduuri de pesticide.

Probele au fost prelevate de inspectorii DSVA Argeş în data de 13.02.2016 din mai multe loturi de portocale din hipermarketurile din judeţul Argeş (localităţile: Piteşti, Mioveni, Curtea de Argeş, Topoloveni şi Câmpulung), pentru a verifica posibilitatea existenţei unor depăşiri ale limitelor admise de reziduuri de pesticide în aceste fructe.

Probele au fost trimise, în aceeaşi zi, către Laboratorul Naţional de Referinţă din Bucureşti, pentru a fi analizate.
Rezultatele analizelor, finalizate pe 15 februarie, arată că nu se înregistrează depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.

'In perioada 01.01.2016 - 14.02.2016, laboratoarele acreditate specializate din cadrul reţelei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au recepţionat, în vederea determinării reziduurilor de pesticide, 416 probe din produse alimentare de origine non-animală. La acestea se adaugă 34 de probe prelevate la sfârşitul anului 2015 şi pentru care s-au eliberat buletine de analiză în anul 2016. Din totalul celor 450 de probe recepţionate, pentru 403 au fost eliberate buletine de analiză, iar pentru 47 se aşteaptă rezultatele", se arată în comunicat.

Probele au fost recoltate în posturile de inspecţie la frontieră şi în punctele finale de import şi au vizat produse de origine non-animală care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide (reziduuri de insecticide, erbicide, fungicide, raticide etc.), substanţe care se utilizează în diferite etape de obţinere a produsului destinat consumatorului final (însămânţare, cultivare, transport, depozitare).

ANSVSA precizează că printre fructele şi legumele din care au fost prelevate şi analizate probe în anul 2016 se află portocale, mandarine, lămâi, struguri, banane, grapefruit, dovlecei, rodii, morcov, ardei, fasole, salată verde, castraveţi, mere, roşii, varză, pomelo.

La toate probele, pentru care s-au eliberat buletine de analiză, nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide.

Începând cu data de 10 februarie, au apărut informaţii în mass-media conform cărora mai mulţi copii, cu vârste de până la doi ani, au fost internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu sindrom diareic acut şi nevoie urgentă de dializă, din cauza unei infecţii provocate de bacteria E-coli.

O fetiţă diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic a decedat în noaptea de duminică spre luni la Spitalul "Marie Curie", iar în urmă cu o săptămână o fetiţă din Topoloveni, în vârstă de un an, a murit la aceeaşi unitate medicală, fiind infectată cu o bacterie şi ulterior diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic.

La Spitalul ''Marie Curie'' mai erau internaţi, duminică, 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic.

15-02-2016
Tip
Stiri interne