Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/11/2019
Data stire

Primul sibian decedat in acest an din cauza unei pneumonii


Autor: elena

Primul sibian care a decedat în acest an în urma unei insuficienţe respiratorii acute, posibil din cauza gripei, este un tânăr de 20 de ani, care a fost internat joi, în stare foarte gravă, în Spitalul Clinic Judeţean, unde a şi murit a doua zi, în Secţia ATI, a declarat joi pentru AGERPRES Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

"Tânărul a fost adus cu o ambulanţă, pe 19 februarie, la spital, fiind diagnosticat cu insuficienţă respiratorie acută şi stare septică. El era în stare gravă. Prima dată, pacientul a fost internat în Secţia Medicală I. După care a fost transferat în Secţia ATI, unde a decedat în 20 februarie", a explicat Decebal Todăriţă.

Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă a murit vreun sibian de gripă în acest an, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, a spus că "este un singur deces, al unui tânăr". "S-a făcut recoltare pulmonară. Este dus la Cantacuzino, aşteptăm rezultatul. Diagnosticul pentru deces nu este pus din cauza gripei, dar el a avut pneumonie. (...) El a murit săptămâna trecută", a afirmat Gabriel Budescu.

Directorul DSP Sibiu nu a putut preciza telefonic câte cazuri de gripă confirmate au fost înregistrate de la începutul sezonului şi până în prezent în judeţ.

26-02-2015
Tip
Stiri interne