Termen cautat
Tip stire
E.g., 06/09/2021
Data stire

PSD solicita autoritatilor sa ceara sprijin extern in cazul bebelusilor din Arges


Autor: elena

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să solicite autorităţilor să ceară sprijin extern în cazul bebeluşilor din Argeş, a anunţat luni preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

'O chestiune care ne îngrijorează profund şi ne preocupă nu numai pe noi, ci, din păcate, întreaga societate românească este foarte îngrijorată este situaţia gravă a bebeluşilor din Argeş. Din păcate, astăzi a decedat al doilea bebeluş. Constatăm cu toţii că acţiunea autorităţilor este marcată de ezitări şi asta costă şi costă vieţi, din păcate. Este inadmisibil ca, după atât timp, să nu se identifice cauza acestor îmbolnăviri. Am cerut şi o cerem astăzi şi mai ferm autorităţilor ca, în situaţia în care se consideră depăşite, şi se pare că asta este realitatea, urgent să ceară sprijin extern, pentru a reuşi să facă nişte analize serioase, pentru că orice zi, oră de întârziere produce efecte foarte grave", a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

O fetiţă diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic, care era internată la Spitalul "Marie Curie", a decedat în noaptea de duminică spre luni, au declarat pentru AGERPRES surse medicale.

Potrivit surselor citate, fetiţa era internată la secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale.

'Un al doilea copil cu sindrom hemolitic-uremic a murit luni, la ora 3,30", au precizat sursele.

Săptămâna trecută, o fetiţă din Topoloveni de un an a murit, după ce a fost adusă în stare gravă la ''Marie Curie'', fiind infectată cu o bacterie şi ulterior diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic.

Duminică, la ''Spitalul Marie Curie'' erau internaţi 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic.

'În prezent, la Spitalul Marie Curie sunt internaţi 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceştia sunt pe secţia de Terapie Intensivă şi fac dializă peritoneală. În cursul nopţii, un copil s-a decompensat şi a necesitat şi el protezare ventilatorie. În momentul de faţă sunt doi copii ventilaţi mecanic, ceilalţi trei aflaţi în terapie intensivă - în stare gravă, dar stabilă - deocamdată nu necesită protezare ventilatorie. Pe secţia de nefrologie se află internaţi alţi şase copii, trei dintre ei necesită dializă peritoneală, trei au funcţia renală reluată. În momentul de faţă nu li se face dializă. Evoluţia în această boală este lentă, şi-au reluat diureza şi asta este un lucru foarte bun", a explicat duminică medicul Denis Stănescu.

15-02-2016
Tip
Stiri interne