Termen cautat
Tip stire
E.g., 10/18/2019
Data stire

Sonia Draghici: PSD ar putea depune o motiune simpla pe sanatate in cazul bebelusilor din Arges


Autor: elena

Deputata PSD Sonia Drăghici, membră în Comisia de sănătate şi familie, a declarat joi că PSD ar putea să depună o moţiune simplă pe sănătate, din cauza modului în care Ministerul Sănătăţii gestionează situaţia copiilor din Argeş cu sindrom hemolitic-uremic.

'Ne gândim la utilitatea unei moţiuni simple pe sănătate privind gestionarea problemelor de către ministrul Sănătăţii şi de către echipa pe care o are. Am discutat cu mai mulţi colegi, am vorbit şi cu dl Dragnea, decizia o va lua conducerea partidului de la nivel central,' a declarat deputata, în conferinţă de presă.

Medicul Sonia Drăghici, specialist în boli infecţioase, a precizat că explicaţiile date miercuri de ministrul Sănătăţii şi echipa sa la Comisia de sănătate şi familie au fost 'insuficiente şi nemulţumitoare pentru gravitatea situaţiei'.

'Ministrul Sănătăţii şi ministerul pe care îl conduce nu şi-au dat seama de gravitatea situaţiei epidemiologice, de alerta epidemiologică în care trebuie să se afle România şi de comunicarea corectă, cu familiile, cu populaţia, cu specialiştii şi chiar şi cu comisia de sănătate din care fac parte. Mi se pare o dovadă de slăbiciune, de lipsă de profesionalism, de absenţa unor abilităţi manageriale. Sistemul de informare - monitorizare are deficienţe majore. Cazuri de acest gen au venit din luna ianuarie', a precizat Sonia Drăghici.

Deputata a avertizat că nu vor fi singurele cazuri care ar putea să apară, deoarece în zona respectivă din Argeş ar putea exista o sursă de contaminare provenind de la animale, în special cele domestice ierbivore, gazde ale bacteriilor ce pot să producă sindromul hemolitic-uremic.

'Aceste bacterii care generează sindromul se găsesc în intestinul animalelor, care pot transmite, prin fecale, bacteriile respective, care, direct sau indirect, pot ajunge pe mâinile oamenilor, ale copiilor, în lapte, pe legume nespălate, alimente crude. Atenţie, este 30% mortalitatea. Este vorba de o creştere a incidenţei de cel puţin cinci ori faţă de anii precedenţi. Se pune problema transmiterii şi a prevenţiei, prin informarea populaţiei. Această alertă epidemiologică va continua o lună, două, vine anotimpul cald, vor fi şi mai multe cazuri care pot să afecteze sănătatea copilaşilor,' a subliniat medicul.

Sonia Drăghici a menţionat că imediat ce a apărut primul caz de sindrom hemolitic-uremic trebuia instituită imediat o celulă de criză şi ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să explice populaţiei ce măsuri profilactice au de luat şi care este sursa.

Şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internaţi la Spitalul "Marie Curie", dintre aceştia trei la Terapie Intensivă în stare staţionară, alţi patru la Nefrologie în stare bună, a declarat joi şeful secţiei de Nefrologie, Mihaela Bălgrădean.

18-02-2016
Tip
Stiri interne