Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/14/2019
Data stire

Studiu: In 2013, pacientii romani au luat medicamente in valoare de aproape 12 miliarde de lei


Autor: elena

Valoarea totala a medicamentelor eliberate catre pacientii din Romania anul trecut a fost de 11,75 miliarde de lei, intr-o perioada in care piata de profil a fost in stagnare, releva studiul Pharma&Hospital Report prezentat joi de Cegedim Romania.

"Valoarea totala a medicamentelor eliberate catre pacienti in 2013 s-a ridicat la 11,75 miliarde lei, in crestere cu 0,3% fata de 2012. medicamentele pe baza de reteta (Rx) din farmacii au atins o valoare de 8,39 miliarde lei, in scadere cu 0,8%. medicamentele fara prescriptie (OTC) au atins o valoare de 1,78 miliarde lei, in crestere cu 6,5%, iar segmentul de spital a atins 1,58 miliarde lei, in scadere cu 0,5% fata de 2012. In privinta evolutiei principalelor grupe terapeutice, in ultimele 12 luni se evidentiaza cresteri in volum peste media pietei in cazul medicamentelor pentru antineoplazice si imunomodulatoare (9,8%) si cardiovascular (1,2%)", arata studiul.

Conform documentului, valoarea medicamentelor eliberate catre pacienti in Romania a atins nivelul de 3,06 miliarde lei la pret de distributie in ultimul trimestru al anului 2013, in scadere cu 2,4% comparativ cu trimestrul 4 al anului 2012.

"Evolutia din trimestrul 4 a fost sub asteptari, ceea ce a dus la stagnarea pietei la nivelul intregului an 2013. Disponibilitatea medicamentului in Romania se deterioreaza continuu, atat in zona superioara, datorita subfinantarii si exportului paralel, cat si la baza piramidei, prin disparitia DCI-urilor si produselor cu preturi mici. Pentru anul 2014, ne mentinem prognoza de crestere anterioara, de +2,7% in lei, in conditiile in care lista actualizata de medicamente compensate inca nu a intrat in vigoare", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, Petru Craciun, director general Cegedim Romania.

In trimestrul 4, medicamentele pe baza de reteta (Rx) din farmacii au atins o valoare de 2,14 miliarde lei, in scadere cu 4,2%, medicamentele fara prescriptie (OTC) au atins o valoare de 0,50 miliarde lei, in crestere cu 4,0%, iar segmentul de spital a atins 0,42 miliarde lei, in crestere cu 0,3% fata de trimestrul 4/2013.

Sursa citata precizeaza ca ierarhia principalelor 10 corporatii pentru ultimele 12 luni se modifica in comparatie cu trimestrul anterior, pe primul loc urcand Hoffmann La Roche, cu vanzari de 860,1 milioane lei, urmata de Sanofi (inclusiv Zentiva), cu 827,5 milioane lei, si Novartis - cu 697,3 milioane lei.

Topul primilor 10 jucatori este completat de Servier (677,7 mil.lei), Pfizer (604,4 mil. lei), GlaxoSmithKline (552,6 mil. lei), Merck & Co (468,9 mil.lei), Ranbaxy (453,5 mil.lei), AstraZeneca (444,2 mil.lei) si Krka (311,8 mil.lei).

20-02-2014
Tip
Stiri interne