Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/10/2019
Data stire

Suceava: Al doilea caz de AH1N1 confirmat si un pacient cu bronhopneumonie severa decedat in judet


Autor: elena

În judeţul Suceava s-a confirmat un al doilea caz de gripă porcină din acest an, la o femeie în vârstă de 40 de ani, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, joi, de adjunctul DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Potrivit sursei citate, au fost investigate în laborator două cazuri, dintre care unul la o pacientă în vârstă de 40 de ani la care s-a confirmat prezenţa virusului gripal AH1N1, cu formă severă de boală.

In prezent pacienta este stabilă clinic, fiind internată în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava. În comunicat se precizează că pacienta are afecţiuni asociate şi nu a fost vaccinată antigripal.

La un al doilea pacient în vârstă de 47 de ani, nevaccinat, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-a infirmat infecţia gripală. Pacientul a decedat însă, joi, în Secţia ATI a SJU Suceava, fiind diagnosticat cu bronhopneumonie severă. Şi acest pacient prezenta factori de risc asociaţi.

În ultima săptămână, în judeţ s-au înregistrat 12 cazuri compatibile clinic cu gripa.

18-02-2016
Tip
Stiri interne