Termen cautat
Tip stire
E.g., 08/24/2019
Data stire

Teleorman: Reorganizarea spitalelor reduce numarul paturilor cu 400


Autor: elena

Numarul total de paturi aprobat pentru unitatile spitalicesti din judetul Teleorman este de 1.800, cu 400 mai mic inaintea trecerii la procesul de reorganizare a acestui sector sanitar.

Seful Directiei de Sanatate Publica (DSP) Teleorman, Mioara Comana, a declarat marti intr-o conferinta de presa ca doar pentru numarul maxim de paturi stabilit se vor putea incheia contracte cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru furnizarea de servicii medicale.

Potrivit sursei citate, pentru Teleorman s-a stabilit ca trei centre de sanatate din mediul rural sa fie transformate in camine pentru ingrijirea persoanelor varstnice.

"Aceste unitati sanitare cu paturi erau de fapt gauri negre, unde se scurgeau bani pentru servicii medicale furnizate doar pe hartie, in spatii de cazare ce nu corespundeau normelor de igiena", a afirmat Mioara Comana.

De asemenea, spitalele de psihiatrie din Balaci si Poroschia, ca si Spitalul de Pneumoftiziologie Rosiorii de Vede, devin sectii ale Spitalului Judetean de Urgenta din municipiul Alexandria.

"Eficientizarea actului medical se va face si prin clasificarea spitalelor pe nivele de competenta si performanta de la unu la cinci, in baza unor criterii unitare", a afirmat seful DSP Teleorman.

In opinia sa, cele mai mari probleme sunt la Spitalul Judetean de Urgenta, unde pentru incadrarea in clasa a III-a este nevoie de noi sectii cum ar fi nefrologie, psihiatrie sau pneumologie.

Masurile de reorganizare vor asigura directionarea finantarii, in principal, spre cel mai mare spital din judet, in compensare urmand sa se dezvolte medicina primara prin crearea a 12 centre rurale de permanenta, dotate fiecare cu ambulanta.

29-03-2011
Tip
Stiri interne
Sursa