Termen cautat
Tip stire
E.g., 01/24/2020
Data stire

Timis: Screening pentru bolnavii cu neuropatie diabetica


Autor: elena

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara demarează, de marţi, o nouă sesiune de screening destinată pacienţilor care suferă de neuropatie diabetică, acţiune ce urmăreşte prevenirea amputaţiilor de membre în rândul acestor bolnavi.

"Neuropatia diabetică poate beneficia de tratament medicamentos, însă compresia cronică (componenta principală a simptomatologiei) se poate trata prin tratament microchirurgical de decompresie a nervului. Decompresia realizează eliberarea nervilor periferici comprimaţi, corectându-se, astfel, unul din factorii principali care a dus la apariţia simptomatologiei. La peste 80% din pacienţii la care se practică intervenţia chirurgicală se produce ameliorarea marcată sau dispariţia simptomelor", a declarat profesorul Mihai Ionac, şeful secţiei de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean timişorean.

Noul program, derulat sub deviza "Punem prevenţia în practică", beneficiază şi de colaborarea cu Clinica de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi constă în evaluarea clinică şi testarea computerizată specifică a pacienţilor cu neuropatie diabetică.

Chirurgul spune că la fiecare 30 de secunde, în lume se practică o amputare a membrului inferior în rândul suferinzilor de diabet zaharat.

În România sunt înregistraţi 255.000 de pacienţi cu diabet zaharat, iar 28.000 sunt în evidenţele medicilor timişeni. Boala afectează întregul organism şi, concomitent, mai mulţi nervi de la nivelul membrelor superioare şi inferioare (neuropatie periferică).

"Această complicaţie a diabetului afectează până la 30% din pacienţi. Simptomele neuropatiei periferice sunt diferite de la pacient la pacient, dar în general se manifestă prin senzaţii de durere, arsuri, amorţeală, care poate evolua până la anestezia tălpii. Pacienţii au senzaţia de 'pierdere a contactului cu pământul', care determină tulburări de echilibru. Cu timpul, picioarele pacienţilor pot suferi modificări de formă şi pot să apară ulcere plantare (răni în talpă)", a explicat Mihai Ionac.

Dacă boala nu este descoperită la timp şi lipseşte tratamentul adecvat, unul din şase pacienţi cu diabet va ajunge la amputaţie de membru.

Programul de desfăşurare a screening-ului se află în Ambulatoriul de specialitate al Clinicii de Chirurgie Vasculară din Spitalul Clinic Judeţean Timişoara, începând cu 2 decembrie. Consultul va fi realizat gratuit, pe baza unei programări telefonice.

Cabinetul este dotat cu două aparate performante, unul de provenienţă americană şi altul de provenienţă canadiană, cu ajutorul cărora pot fi testaţi pacienţii. Testul durează circa o oră.

02-12-2014
Tip
Stiri interne