Termen cautat
Tip stire
E.g., 12/13/2019
Data stire

Tulcea: Reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta, o prioritate pentru Sanatatea tulceana


Autor: elena

Reabilitarea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) din Tulcea si extinderea acestuia trebuie sa constituie o prioritate pentru Sanatatea tulceana, potrivit Strategiei de dezvoltare a asistentei medicale in judet pentru urmatorii cinci ani, intocmita de Directia de Sanatate Publica (DSP).

Strategia are drept obiectiv cresterea accesibilitatii populatiei la serviciile de sanatate complete si a calitatii actului medical, in elaborarea documentului fiind avute in vedere particularitatile judetului si datele referitoare la personalul medical si starea de sanatate a populatiei.

'Reabilitarea SJU si extinderea acestuia cu circuite functionale care sa corespunda normelor sanitare in vigoare si sa asigure spatii de cazare optime pentru pacienti, redimensionarea spitalului prin reamenajarea unor sectii, ca de exemplu sectia contagioase, construita in anul 1985, care nu a fost niciodata renovata si care trebuie sa fie pregatita in permanenta pentru situatii critice, sunt prioritati pentru Sanatatea tulceana', a declarat pentru AGERPRES directorul DSP Tulcea, Laura Militaru.

Pregatirea permanenta a personalului medical, achizitionarea de echipamente moderne, acordarea de facilitati pentru angajarea medicilor specialisti in judet vor conduce, in opinia conducerii DSP, la infiintarea unor noi compartimente in cadrul SJU.

'De subliniat este sustinerea Guvernului, a Ministerului Sanatatii si a Consiliului Judetean atat in achizitionarea unui angiograf, care va avea drept consecinta infiintarea unei sectii de chirurgie vasculara si implicit rezolvarea unor probleme de sanatate netratabile in prezent in judet', a mentionat directorul DSP, Laura Militaru.

In opinia conducerii DSP, trebuie evaluata posibilitatea mutarii sectiei TBC a SJU, in conditiile in care actualul imobil nu corespunde, desi a fost reparat in anii 200
.
Reabilitarea Spitalului orasenesc Macin este, de asemenea, o prioritate pentru Sanatatea tulceana, unitatea medicala din zona de nord a judetului avand nevoie de lucrari de renovare, redimensionare a compartimentelor si de aparate medicale de specialitate.

'Consideram ca cele doua spitale din judetul Tulcea trebuie mentinute si sprijinite de autoritatile publice. Ele ofera posibilitatea pacientilor sa fie tratati competent, sa primeasca primul ajutor, aproape de casa, cu costuri mici pentru familie', se arata in documentul DSP.

SJU Tulcea, institutie finantata atat de ministerul de resort cat si de Consiliul Judetean (CJ), are 735 de paturi de spitalizare continua si 76 de paturi de spitalizare de zi, precum si 1.249 de angajati, din care 94 de medici, care deservesc 21 de specializari.

Spitalul orasenesc Macin, institutie finantata de ministerul de resort si de Primaria orasului Macin, are 65 de paturi de spitalizare continua si 10 paturi de spitalizare de zi, precum si 125 de angajati, din care 13 medici, care deservesc 4 specializari.

CJ Tulcea s-a implicat in reabilitarea SJU si atragerea specialistilor in judet, pana in prezent oferind sase apartamente pentru medici si pregatind alte 12 unitati locative pentru acestia.

De asemenea, prin Programul Operational Regional Sud-Est 2007-2013, CJ a atras finantarea necesara derularii unor lucrari de reabilitare a unor sectii din cea mai mare unitate spitaliceasca din judet, valoarea fondurilor atrase fiind de peste 3,3 milioane de euro.

La randul sau, Primaria orasului Macin a atras anul trecut proiecte de finantare pentru spitalul din localitate in valoare de peste 9 milioane de lei.

29-07-2014
Tip
Stiri interne