Termen cautat
Tip stire
E.g., 08/05/2020
Data stire

Vaslui: Politistii ancheteaza cazul copilului adus la spital intoxicat cu un calmant


Autor: elena

Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Vaslui si Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui (DASPC) au demarat miercuri o ancheta in cazul bebelusului in varsta de 11 luni din municipiul Barlad care a fost adus in coma la spital dupa ce mama sa i-a administrat mai multe picaturi dintr-o solutie pentru calmarea durerilor de dinti.

Politistii trebuie sa stabileasca acum daca parintii copilului sunt vinovati de cele intamplate.

'A fost deschisa o ancheta in acest caz. Vom stabili imprejurarile in care s-a produs incidentul si daca mama copilului poate fi acuzata de ceva. La finalizarea anchetei se vor dispune masurile legale in acest caz daca se va stabili vreun vinovat', a declarat miercuri pentru AGERPRES Mihaela Straub, purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui.

Medicii afirma ca mama i-a administrat copilului aproape 2 mililitri de Dentocalmin, o solutie cu o concentratie mare de xilina si fenol, substante folosite la anestezia locala.

Femeia le-a povestit medicilor ca ea a vrut de fapt sa ii administreze copilului o alta substanta, dar a incurcat flacoanele.

'Copilul a fost adus la Iasi cu edem pulmonar acut. I-au fost facute imediat analize si s-a dispus internarea sa la terapie intensiva. Din cauza intoxicatiei grave, nu putem spune acum un prognostic', a declarat medicul Catalina Ionescu, purtatorul de cuvant al Spitalului 'Sfanta Maria' Iasi.

Asistentii sociali fac si ei o ancheta in acest caz.

'Mama i-a administrat copilului medicamente care nu sunt adecvate varstei. Deocamdata speram ca starea micutului sa se amelioreze. In urma anchetei noastre vom stabili daca in familie exista sau nu o situatie de risc. Daca se constata ca este situatie de risc vom interveni in consecinta cu evaluarea de specialitate si in functie de rezultatele acesteia vom institui sau nu o masura de protectie', a declarat Irina Campeanu, purtatorul de cuvant al DASPC Vaslui.

Un copil in varsta de 11 luni din municipiul Barlad, judetul Vaslui, a fost adus in stare grava la Spitalul de copii 'Sfantul Nicolae' Barlad in noaptea de marti spre miercuri dupa ce mama sa i-a administrat un calmant pentru dureri dentare.

Potrivit medicilor de la Serviciul de Ambulanta Judetean (SAJ) Vaslui, micutul avea o eruptie dentara iar pentru a-i mai calma durerile mama i-a administrat Dentocalmin, o solutie destinata durerilor dentare la adulti.

30-09-2010
Tip
Stiri interne
Sursa