Termen cautat
Categorie

Tratamentul endodontic


Autor: dentesse

In ultimele decenii endodontia a participat marcant la procesul de evolutie si dezvoltare, ca si parte integranta, a stomatologiei. Posibilitatile terapiei endodontice s-au amplificat remarcabil pe baza cunostiintelor acumulate si a aparitiei noilor materiale si tehnici. Timp indelungat endodontia a fost "ignorata" ca si proces in tratamentul stomatologic, preferandu-se in schimb inlaturarea de pe arcada a dintilor cu afectiuni pulpare ce necesitau tratamente de canal.

In functie de situatiile clinice, la momentul actual, sansele unei reusite de lunga durata, dupa terapia endodontica, este de 80% sau chiar mai mult. Acceptarea de necesitate a extractiei dentare nu mai este considerata o masura tolerabila in conduita stomatologica, deoarece ea inseamna pentru practician o ignorare a posibilitatilor de abordare endodontica si recuperare prin tratament endodontic, care poate fi pusa in practica chiar si in situatii critice, inclusiv cu participarea unor tehnici chirurgicale auxiliare.

Endodontia este definita ca parte a stomatologiei care se ocupa cu functiile, starea si sanatatea pulpei dentare, implicand in consecinta tratamentul leziunilor si imbolnavirilor pulpare ca si a regiunii periapicale, cuprinzand deci mult mai mult decat pregatirea canalelor radiculare si obturarea acestora.

Scopul intregului tratament endodontic este de a mentine starea de sanatate permanenta a organului pulpar, prevenind aparitia leziunilor periapicale, sau eliminandu-le daca acestea sunt deja instalate.

Evitarea sau eliminarea inflamatiei tesuturilor parodontale periapicale, provocate de fenomene microbiene si imunologice asociate acestora, este in fapt strategia acestor tratamente endodontice.

Indepartarea tuturor detritusurilor organice accesibile prin instrumentarea mecano-chimica a sistemului canalicular, alaturi de obturarea tridimensionala si sigilarea acestuia, este considerata actualmente ca suficienta pentru mentinerea sau restabilirea starii de sanatate endodontica si a tesuturilor periapicale.

Dr. Radu Silviu
Medic stomatolog
DENTESSE Clinici Dentare