Termen cautat

Afectiuni ale ficatului provocate de alcool


Autor: george

Studiile de specialitate au relevat faptul ca durata medie de metabolizare a unui pahar de bautura la nivelul ficatului este de aproximativ o ora. Astfel, in momentul in care consumati o cantitate de alcool mai mare in acest interval de timp, acest lucru poate avea efecte devastatoare asupra capacitatii acestui organ de a metaboliza proteinele, grasimile si carbohidratii, fapt ce poate duce la dezvoltarea anumitor conditii medicale, precum ficat gras, hepatita alcolicasau ciroza alcoolica.

1. Ficatul gras
Ficatul gras este o conditie medicala manifestata prin acumularea celulelor grase la nivelul acestui organ. Desi simptomatologia ficatului gras de cele mai multe ori este inexistenta, exista situatii in care ficatul apare marit la palpare sau radiografie, iar pacientul resimte dureri in zona abdominala. In plus, ficatul gras, este o afectiune intalnita la aproape toate persoanele care consuma alcool in exces si pentru perioade de timp indelungate.

2. Hepatita alcoolica
Hepatita alcoolica este o inflamatie a ficatului, manifestata la aproximativ 35% dintre persoanele care consuma alcool in exces. Simptomatologia acestei afectiuni include pierderea poftei de mancare, stari de ameteala si voma, dureri si sensibilitate in zona abdominala, febra si icter. Forma blanda a hepatitei alcoolice poate sa evolueze pentru o perioada indelungata de timp, afectand ficatul progresiv. Daca insa hepatita alcoolica apare in forma sa severa, atunci poate sa afecteze ficatul iremediabil, ducand chiar la manifestari ce pot sa puna in pericol viata pacientului.

3. Ciroza alcoolica
Ciroza alcoolica este poate cea mai severa afectiuni provocata de consumul excesiv de alcool, dezvoltata in aproximativ 10% pana la 20% dintre cazurile de dependenta de alcool. Termenul "ciroza", asa cum este el definit in termeni medicali face referire la inlocurea tesutului celular sanatos cu tesut celular cicatrizat, fiind o conditie medicala ireversibila, dar care insa se poate stabiliza in momentul in care pacientul renunta definitiv la consumul de alcool. Simptomatologia cirozei alcoolice este similara hepatitei alcoolice.

Medicii specialisti avertizeaza asupra faptului ca de cele mai multe ori persoanele dependente de alcool progreseaza de la ficat gras, la hepatita alcoolica, ajungand in final la dezvoltarea cirozei alcoolice. Mai mult decat atat, riscul devine chiar mai mare in cazul persoanelor care au fost diagnosticate deja cu hepatita C, o alta boala cronica ce afecteaza ficatul. In plus, consumul iresponsabil de alcool si pentru perioade de timp indelungate, nu afecteaza numai ficatul, ci intreg organismul, ducand la manifestari dintre cele mai grave, precum:

  • acumulare de fluid in cavitatea abdominala;
  • sangerari la nivelul esofagului;
  • splina marita;
  • schimbari ale functiilor mentale, sau chiar coma;
  • blocaj renal;
  • cancer al ficatului.

Diagnosticarea si tratarea afectiunilor ficatului provocate de acloool

In ceea ce priveste metoda de diagnosticare, medicii specialisti au in prezent la dispozitie mai multe variante precum analiza sangelui, RMN, testul CTsau chiar testul cu ultrasunete. Astfel, odata ce diagnosticul a fost stabilit, medicii vor dispune in primul rand urmarea unui program de detoxifiere, specializat in tratarea dependentei de alcool. In plus, acestia va pot prescrie anumite medicamente sau vitamine pentru a ajuta ficatul sa isi eficientizeze perioada de regenerare. Cu toate acestea, trebuie sa stiti ca in cazul cirozei alcoolice singura metoda de tratament ramane transplantul de ficat, insa in cazul alcoolicilor activi, acest lucru poate fi extrem de periculos.

Bibliografie

http://www.liverfoundation.org/education/info/alcohol/